Splendida cetate a celor o mie de sori - Khaled Hosseini
Khaled Hosseini în Splendida cetate a celor o mie de sori prezintă povestea unei iubiri coborâtă parcă din vechile poeme persane și a unui oraș care se încăpățânează să renască din propria-i cenușă.
Splendida cetate a celor o mie de sori are în prim-plan destinul a două femei, Mariam si Laila.
Mariam are origini foarte modeste, aceasta rămâne orfană de mamă de mică, iar tatăl sau nu o recunoaste drept copil legitim, fapt pentru care aceasta are în permanență o atitudine supusă, timidă, neavând încredere în forțele proprii.
Laila, pe de altă parte, provine dintr-o familie de intelectuali, care o încurajează să se dezvolte, să studieze, și îi oferă libertatea de care are nevoie.
O serie de evenimente nefericite le aduce pe cele două femei împreună, moment în care începe să se formeze o prietenie autentică și emoționantă. Astfel, Mariam și Laila, descoperă cât de mare este puterea iubirii și câte sacrificii pot fi făcute în numele ei.
Romanul prezintă totodată evenimentele care au marcat istoria Afganistanului în ultimii treizeci de ani - ocupația sovietică și jihadul dus împotriva ei, razboiul civil și teroarea instaurată de regimul Taliban.
Romanul lui Hosseini a fost unul dintre cele mai bune romane citite în ultimul timp, pentru că a reușit să mă facă să trec prin diverse stări, precum: indignare, milă, furie și iubire, empatizând astfel cu povestea personajelor principale ale romanului. Splendida cetate a celor o mie de sori este o cronică a istoriei a Afganistanului, care transpune cititorul într-o lume pe care acesta o cunoaște doar vag, de la televizor.
Nota: 10
Cartea o puteți găsi aici: https://www.niculescu.ro/splendida-cetate-a-celor-o-mie-de-sori.html