Dune - Frank Herbert
Romanul Dune este probabil cea mai grandioasă epopee sci-fi, având unul din cele mai complexe și bine construite universuri, plin de personaje incredibil de complexe care interacționează și luptă pentru putere, într-o lume plină de intrigi, corupție, trădări politice și interese ascunse.
Acțiunea se desfășoară într-un viitor îndepărtat și prezintă un sistem feudal interstelar complex, alcătuit din case nobiliare ce controlează planete sau sisteme solare, iar toate sunt subordonate Împăratului. Romanul spune povestea tânărului Paul Artreides și a familiei sale nobiliare, familie care primește în administrare planetă deșertică Arakis, cunoscută sub numele de Dune. Dune este singura sursă a mirodeniei melanj, cea mai valoroasă și importantă substanță din univers, folosită în numeroase domenii, cel mai important fiind călătoria interstelară. Povestea explorează complexitatea interacțiunilor politice, religioase, tehnologice, ecologice și de natură umană în timp ce puterile imperiului se confruntă într-o lupta continuă pentru a controla Dune și mirodenia.
Atunci când ducele Leto Artreides, tatăl lui Paul, acceptă guvernarea și administrarea planetei Dune, conștientizează pe deplin pericolul la care se expune. Până în acel moment, Dune era sub controlul casei Harkonnen, iar predarea controlului către casă Artreides îi face pe harkonieni principalii dușmani. Pentru a-și proteja familia și a-și asigura o guvernare cât mai pașnică, ducele Leto încearcă să atragă de partea să băștinașii planetei, fremenii. Acest popor este războinic, format din oameni simpli locuitori ai deșertului, obișnuiți cu traiul în condițiile extreme ale planetei. O alianța cu acest popor liber poate face diferența și poate crește semnificativ șansele unei bune guvernări.
Frank Herbert sculptează în detaliu concepte importante, reușind acest lucru printr-o scriere impecabilă și o multitudine de idei noi. Toate aceste idei, locuri, personaje, întâmplări sunt plauzibile, tangibile, autentice. Complexitatea interacțiunilor dintre personaje și case nobiliare mi-a amintit de seria Cântec de gheață și foc al lui George R.R. Martin. Cel mai probabil, Dune a fost o sursă principala de inspirație, diferența principala fiind acțiunea și dispunerea ei într-o perioada temporală. Martin și-a imaginat o lume fantastică, plină de vrăjitori și dragoni într-un trecut medieval, pe când Herbert a creat un univers science fiction într-un viitor îndepărtat. Dune reprezintă călătoria inițiatică a lui Paul, către maturizare, către dobândirea înțelepciunii reușind să îndeplinească profeția poporului fremen.
Chiar dacă este scrisă în 1966, povestea este actuală, originală. Atmosfera din carte se axează pe descrierea deșertului, a dunelor, a giganților viermi de nisip care protejează rezervele de melanj și nu în ultimul rând, a fremenilor, un popor într-o perfectă armonie cu mediul înconjurător.
Dune este prima carte dintr-o serie de șase, începutul unei aventuri uimitoare, începutul unei povești care se va întinde pe mii de ani și sute de generații.
Nota: 10
Cartea o puteți găsi aici: https://nemira.ro/dune-ed-2019