Anatomie. O poveste de iubire - Dana Schwartz
Romanul ne poartă la începutul anilor 1800 în Scoția, în timpul epidemiei de febră romană. O carte de ficțiune istorică, presărată cu vibrații romantice scoțiene, într-o atmosferă gotică, sumbră, învăluită în suspans și mister.
Anatomie este o poveste de iubire, dar este și o poveste despre curaj, despre compromis, sacrificii și visuri puternice. Protagonista cărții, Hazel Sinnett în vârstă de 16 ani, reușește să ne cucerească prin hotărârea și determinarea de care dă dovadă în a-și atinge obiectivul, acela de a deveni medic. Aceasta nu are o misiune deloc usoară, deoarece vremurile în care trăiește reprezintă un adevarat obstacol pentru femeile care au aspirații academice.
Hazel luptă, mânată de dorința de a reuși și de a-și îndeplini cel mai mare vis. În goana ei către un nou statut, Hazel nu are mulți aliați și va fi obligată să îi mintă pe oamenii din jurul său. Acestea sunt micile sacrificii pentru cel mai mare vis al ei, acela de a deveni chirurg. Numai că, pe nesimțite, fără a ști ce s-a întâmplat, Hazel își pierde inima.
Hazel se îndrăgostește și vede altfel, rolul acestui organ atât de important.
Nota: 10
Puteți găsi cartea aici: https://www.edituratrei.ro/carte/dana-schwartz-anatomie-o-poveste-de-iubire/3971/